Acasă Blog Pagina 3

Renuntarea la urmarirea penala – ACORDUL DE MEDIERE IN DOMENIUL PENAL

mediere urmarirea penala, acord mediere penal, acord mediere renuntare urmarire penala penal, renuntare urmarire penala,, mediere Bucuresti, mediator Bucuresti, mediator sector 1, acord de mediere, mediere arestat, mediere inculpat, mediere parte civila, mediere victima, mediere furt, mediere recuperare prejudiciu
acord mediere penal,acord mediere renuntare urmarire penalamediere penal, renuntare urmarire penala,, mediere Bucuresti, mediator Bucuresti, mediator sector 1, acord de mediere, mediere arestat, mediere inculpat, mediere parte civila, mediere victima, mediere furt, mediere recuperare prejudiciu

Acord mediere renuntare urmarire penala – mediere urmarirea penala

Acordul de Mediere incheiat in conditiile legii reprezinta un reper in aprecierea interesului public in privinta eforturilor depuse de faptuitor/inculpat pentru inlaturarea sau diminuarea consecintelor faptei/infractiunii.

Clasarea si renuntarea la urmarirea penala

Art. 318 – Cod Procedura Penala

Renunţarea la urmărirea penală

(1) În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când, în raport cu conţinutul faptei, cu modul şi mijloacele de săvârşire, cu scopul urmărit şi cu împrejurările concrete de săvârşire, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia.

(2) Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere şi persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii.

(3) Procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să îndeplinească una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

a) să înlăture consecinţele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia;

b) să ceară public scuze persoanei vătămate;

c) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă;

d) să frecventeze un program de consiliere.

(4) În cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul să îndeplinească obligaţiile prevăzute la alin. (3), stabileşte prin ordonanţă termenul până la care acestea urmează a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligaţii asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civilă şi care curge de la comunicarea ordonanţei.

(5) Ordonanţa de renunţare la urmărire cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum şi dispoziţii privind măsurile dispuse conform alin. (3) din prezentul articol şi art. 315 alin. (2)-^(4), termenul până la care trebuie îndeplinite obligaţiile prevăzute la alin. (3) din prezentul articol şi sancţiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum şi cheltuielile judiciare.

(6) În cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a obligaţiilor în termenul prevăzut la alin. (4), procurorul revocă ordonanţa. Sarcina de a face dovada îndeplinirii obligaţiilor sau prezentarea motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului. O nouă renunţare la urmărirea penală în aceeaşi cauză nu mai este posibilă.

(7) Ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală se comunică în copie persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau, după caz, altor persoane interesate.

-Acord mediere renuntare urmarire penala, mediere urmarirea penala-

„Dreptul la un mediator se comunica partilor si subiectilor procesuali principali inainte de audiere. Exista in continuare posibilitatea ca victima si infractorul sa incheie intelegeri cu privire la pretentiile civile, fie direct intre ele (tranzactie), fie prin intermediul unui tert (mediere civila in procesul penal) – in latura civila a procesului aceasta va duce la solutionarea actiunii civile potrivit vointei partilor, iar in latura penala a procesului va constitui un element ca judecatorul sa dispuna renuntarea la aplicarea pedepsei, amanarea aplicarii pedepsei, suspendarea conditionata a executarii pedepsei, ori sa retina circumstante atenuante avand ca efect reducerea pedepsei cu o treime si chiar sa dispuna liberarea conditionata a celui inchis in penitenciar inainte de executarea in intregime a pedepsei.

Noul cod permite si medierea penala, iar din acest punct de vedere vor exista doua categorii de infractiuni.

O prima categorie este cea pentru care incheierea unui acord de mediere intre infractor si victima va impiedica inceperea sau desfasurarea procesului penal (infractiunile urmaribile la plangerea prealabila si cele urmaribile din oficiu dar pentru care este posibila impacarea).

O a doua categorie este cea pentru care acordul de mediere poate constitui un element ca procurorul sa renunte la urmarirea penala si sa acorde infractorului un termen de 9 luni in care sa indeplineasca obligatiile asumate prin acord.” (Judecator Cristi Danilet http://cristidanilet.wordpress.com)

-mediere urmarirea penala-

Filozofia noastra este de a ajuta clientii in rezolvarea conflictelor intr-un mod care sa raspunda cel mai eficient nevoilor si obiectivelor lor. Suntem dedicati in a furniza servicii de mediere eficiente si de calitate pentru a ajuta persoanele fizice sa isi protejeze drepturile atunci cand se confrunta cu probleme.

– mediere urmarirea penala-

Justitia restaurativa in sistemul de justitie penala – mediere penala

mediere penala
mediere penala

Mediere penala – Justitia restaurativa in sistemul de justitie penala

Trendul ascendent de justitie restaurativa si-a început cariera in arena justitiei penale si de minori. Acum este capabil ca in unele state sa influenteze aproape fiecare aspect al acestor sisteme.

O parte din implicarea sistemului de justitie cu justitia restaurativa (mediere penala) a debutat in sectiile de politie, in special în cazurile în care politicile de preventie sunt utilizate ca raspunsuri la infractionalitatea juvenila.

Justitia restaurativa este din ce in ce mai vizibila în salile de judecata din întreaga lume. Procurorii, judecatorii si avocatii apararii fac uz de ea. Ofiterii de probatiune sunt adesea implicati in implementarea sau monitorizarea acesteia.

Exista o serie de initiative privind justitia restaurativa – mediere penala- care au loc in inchisori. Unele se refera la relatia victima-infractor. Altele la rezolvarea conflictelor in randul detinutilor. Victimele ar trebui sa fie elementul central in programele de justitie restaurativa, dar cele mai multe programe de justiție restaurativa au loc în cadrul sistemului de justiție penala centrat pe infractor.

In mod evident, nu toate cauzele penale sunt adecvate pentru mediere. Cazurile implicand crime sau delicte grave rareori se preteaza la mediere. Pe de alta parte, infractiuni minore, care implica  in special persoanele care au o anumita forma de relatie, de multe ori pot beneficia de mediere.

Agresiunea (de multe ori intre persoane cunsocute sau chiar rude), violarea de domiciliu, distrugerea  intentionata a proprietatii, hartuirea, abuzul telefonic, amenintarea cu incendiere si furtul sunt exemple de dispute penale in cazul carora in mod frecvent se face referire la mediere.

Mediere penala – justitie restaurativa

Membrii de familie, partenerii de afaceri și vecinii sunt exemple de grupuri care de obicei au mai mult de castigat prin participarea la mediere pentru a rezolva plangerile. Cazurile venite la mediere penala provin din mai multe surse diferite. Avocatii apararii familiarizati cu procedura pot recomanda medierea. Judecatorii pot face recomandare de mediere partilor atunci cand considera.

Incidentele de violenta in familie, leziuni fizice precum si antecedentele penale ale partilor sunt exemple de factori care influenteaza decizia cu privire la posibilitatea de a media un caz.

De ce se mediaza anumite cauzele penale?

Ca si cauzele civile,  in materie penala partile interesate pot beneficia de pe urma expunerii la mediere. Mediul confidential in care pot discuta problemele in detaliu le ajuta sa aiba posibilitatea de a proiecta propriile lor rezolutii. Multe parti se tem de experienta unui proces si de consecintele care pot decurge din acesta. Altii pot sa se simta frustrati sau coplesiti de complexitatea sistemului de justitie penala. Medierea permite partilor sa intervina proactiv in ceea ce priveste disputa lor si sa creeze rezultate win-win.

Ca si in cazul cauzelor civile, medierea penala salveaza timp, bani si grabeste rezolutia. Medierea se poate dovedi avantajoasa nu numai partilor, ci si procurorilor. Dovezi insuficiente, martori imprevizibili, lipsa de informatii, risc de rezultate dezamagitoare pentru victime sau orice alt factor care poate face un caz dificil de dovedit la proces, poate face medierea o optiune mai atractiva.

In unele cazuri, victimele pot obține ceva mai valoros prin implicarea in procesul de mediere penala, mai degraba decat urmand o procedura judiciara contradictorie care risca un rezultat incert.

Sistemul judiciar, un alt actor important, este influentat in mod pozitiv prin mediere penala. La data procesului, se furnizeaza instantei un exemplar al acordului de mediere intervenit intre parti. 

Medierea penala poate salva sistemului judiciar o cantitate considerabila de timp, resurse si cheltuieli. Unele cercetari au aratat ca persoanele care participa la medierea penala sunt mai putin susceptibile de a se reintalni cu sistemul de justitie penala.

-mediere penala

Medierea custodiei copilului – Acord de mediere depus in instanta

medierea custodiei copilului
medierea custodiei copilului

Medierea custodiei copilului – un set de intrebari si raspunsuri

Procesul de custodie a copilului poate fi un proces lung si anevoios. Acest lucru este valabil mai ales atunci cand custodia copilului este legata de divortul parintilor. Cu toate acestea, daca dvs. si celalalt parinte al copilului dvs. credeti ca v-ati putea pune in acord cu majoritatea conditiilor, atunci medierea poate fi o metoda eficienta din punct de vedere al costurilor si a timpului pentru rezolvarea acestei probleme.

-medierea custodiei copilului-

De ce ar trebui incercata medierea custodiei copilului, spre deosebire de varianta mersului in instanta?

Există mai multe motive foarte bune pentru a incerca sa meditati problemele privind custodia copilului inainte de a le duce in instanta. In general, un mediator nu poate impune o solutie, asadar discutia cu un mediator nu va influenta neaparat decizia finala a unei instante daca medierea nu va functiona.

Unele dintre multele avantaje ale medierii includ:

  • Medierea este o abordare non-contradictorie a solutionarii problemelor, spre deosebire de instanta de judecata, ceea ce inseamna ca procesul este mai putin amenintator si partile sunt de obicei dispuse sa faca mai multe concesii, deoarece nu sunt, în general, obligate.

 

  • De asemenea, de obicei, nimic din ceea ce faceti sau spuneți in mediere nu va fi folosit ca proba intr-un eventual proces, astfel incat partilor li se permite sa vorbească mai liber decat in ​​instanta.

 

  • Mediatorul este o parte profesionista, neutra, care nu inclina balanta spre unul sau celalalt parinte.

 

  • Medierea poate oferi o solutie mai rapida decat procesul.Medierea se poate realiza intr-o sedinta, intr-o saptamana, maxim doua, în timp ce un intreg proces, in care exista automat posibiliteatea cailor de atac, poate dura luni sau ani.

 

  • Medierea poate stabili tonul pentru viitoarea comunicare. Desi dvs. si fostul/fosta v-ati despartit, trebuie sa mai puteti comunica intr-un fel. Numeroase studii au aratat cum copiii fac mult mai bine daca parintii divortati pot sa coopereze si sa comunice. Amintiti-va ca setati un exemplu pentru copilul dvs.

 

  • Medierea poate fi semnificativ mai putin costisitoare decat disputa prin instante. In loc sa se plateasca de catre fiecare sot cate un avocat pentru a il reprezenta in instanta, parintii pot angaja un mediator (care este adesea un jurist) pentru a ajuta parintii sa ajunga la un acord ce poate fi supus pentru aprobare instantei.

Relația cu fostul/fosta este atat de rea, incat nu pot vedea cum am putea media custodia copilului? Ce ar putea oferi procedura de mediere a custodiei copilului pentru a putea face lucrurile sa functioneze?

-medierea custodiei copilului-

Medierea se poate realiza si in varianta de sedinte separate, daca dvs. si fostul sot/fosta sotie nu puteti fi in aceeasi camera impreuna.

Mediatorul va purta discutiile in mod constructiv separat cu partile si va lucra la un acord pana cand se va reusi incheierea acestuia.

De asemenea, retineti ca acesta este jobul mediatorului si este calificat sa se ocupe de cuplurile care au divergente. Mediatorul va sublinia importanta de a pune deoparte problemele personaleale partilor si a se focusa pe cele ale copilului, redirectionand atentia parintelui inapoi la chestiunea care conteaza cu adevarat – copilul.

-medierea custodiei copilului-

CONTACTATI MEDIATOR

Telefon: 0723-373-564

Adresa: Bulevardul Aviatorilor nr. 106 Sector 1 Bucuresti

 

Medierea unui caz de divort – sot plecat in strainatate. Mediere divort din strainatate

mediere divort din strainatate
mediere divort din strainatate

Mediere divort din strainatate

Uneori felul in care drumurile celor doi soti se separa face ca o reapropiere a acestora sa devina imposibila. Fie ca unul din ei sau ambii decid sa puna pe primul plan cariera in detrimentul legamantului de a ramane uniti, fie modalitatea prin care castigurile materiale devin mai presus de aranjamentele matrimoniale, motivatiile pot fi variate si pot rezulta dintr-un cumul de situatii, conjuncturi etc.

In cele ce urmeaza redam un caz practic prin care am solutionat neintelegerile dintre soti, in situatia in care unul dintre acestia era stabilit in strainatate de mai bine de un an. In urma nemultumirilor provenite din despartirea in fapt a celor doi soti, s-a ales varianta de rezolvare amiabia a situatiei, acestia alegand medierea pentru rezolvarea divergentelor.

Pe parcursul procedurii de mediere, cu sprijinul oferit de mediator, care i-a indrumat in evaluarea obiectiva a optiunilor, sotii au decis incheierea casatoriei si au stabilit in privinta numelui purtat dupa divort.  

Procedura a fost solutionata cu celeritate la Judecatoria Buftea, in lipsa unuia dintre soti. Au fost indeplinite procedurile legale privind reprezentarea conventionala.

Mediere divort din strainatatediv

Mediere divort din strainatate

Atunci cand unul dintre soti sau ambii sunt plecati in strainatate si doresc sa inceteze casatoria, lucrurile pot parea imposibile.

Trebuie sa stiti ca exista solutii in oricare dintre situatiile descrise mai sus. Este importanta colaborarea cu mediatorul si increderea in procedura.

Atunci cand niciunul dintre cei doi soti nu mai are domiciliul in Romania, cererea de divort se introduce la judecatoriile din Romania sau la Judecatoria Sector 5.

Daca un sot doreste divortul iar celalalt nu este de acord dar este deschis la dialog, discutiile pot fi purtate online. Exista suficiente mijloace de comunicare la distanta aflate la indemana. Se discuta despre acordul asupra desfacerii casatoriei si numele ce va fi purtat dupa incetarea casatoriei.

Daca din casatorie au rezultat si copii minori (sau acestia au fost adoptati de catre cuplu), se va discuta despre locuinta minoilor dupa desfacerea casatoriei (unde vor locui in mod curent, cu mama sau cu tatal), programul de mentinere a legaturilor dintre copii si parintele nerezident si modalitatea de asigurare a intretinerii financiare si materiale a copiilor. Totodata va fi discutat un indrumar cu privire la gestionarea timpului in vacante, sarbatori, zile onomastice etc.

Divort din strainatate prin mediere

Pastrand confidentialitatea si evitand expunerea publica, la mediator se evita expunerea in sedinta publica a motivelor divortului, reusind sa se conserve sau sa se construiasca o relatie civilizata. O relatie incheiata amiabil este benefica tuturor membrilor familiei, copii si rude.

La mediator, conflictul se rezolva rapid, spre deosebire de tergiversarile ce se practica in instanta, unde ani de proces reprezinta un stres permanent pentru intreaga familie implicata.

Desfacerea relatiei de casatorie impune o schimbare in conditiile legii a raporturilor patrimoniale si a responsabilitatii fata de copiii minori. Si de aceste aspecte ne vom putea ocupa.  Impreuna cu dumneavoastra gasim varianta cea mai convenabila privind spre exemplu locuinta copiilor dupa divort, cu sotul sau cu sotia, in tara sau in strainatate si impartirea bunurilor detinute in comun.

Divortul din strainatate poate fi realizat fara ca aceasta procedura sa implice multiple drumuri in tara si infatisari in instanta, atata vreme cat ambii soti doresc sa apeleze la mediere in vederea solutionarii amiabile a divortului.

Increderea reprezinta piatra de temelie a construirii unei relatii profesionale client-mediator. Cu atat mai mult aceasta relatie de incredere este necesara atunci cand subiectul in discutie este reprezentat de incetarea unei casatorii si de stabilirea modalitatii de exercitare a custodiei (autoritatii parintesti) asupra copiilor minori, in situatia existentei acestora.

Divortul din strainatate in situatia existentei copiilor

Foarte important pentru mediator este ca in situatia existentei copiilor proveniti din casatorie sau asimilati acestora, sa existe o intelegere intre parinti care sa urmareasca interesul superior al copiilor. In vederea realizarii acestui deziderat, prin insasi deontologia profesiei mediatorul trebuie sa vegheze atent la respectarea principiului interesului superior al copiilor.

“Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii sa nu contravina interesului superior al copilului. Va incuraja parintii sa se concentreze in primul rand asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilitatii parintesti, separatia in fapt sau divortul sa nu impieteze asupra cresterii si dezvoltarii acestuia.” (art 65 din Legea 192/2006 cu modificarile si completarile ulterioare).

-mediere divort din strainatate-

CONTACTATI MEDIATOR

Telefon: 0723-373-564

Adresa: Bulevardul Aviatorilor nr. 106 Sector 1 Bucuresti

Despre medierea infractiunilor de furt si inselaciune – cand se mediaza? Decizia CCR mediere

decizia ccr mediere
decizia ccr mediere

Decizia CCR mediere. Medierea infractiunilor dupa decizia CCR privind momentul pana la care incheierea unui Acord de mediere poate avea efecte in plan penal.

Infractiunea de furt si infractiunea de inselaciune sunt infractiuni care se comit cu o frecventa deosebit de mare, din cele mai vechi timpuri. In ultimii ani in Bucuresti infractiunile contra patrimoniului cum ar fi furtul din autoturisme, furtul de componente auto, furtul de pe proprietatea privata, furtul din buzunare, inselaciunile (metoda accidentul  etc) si lovirile sau alte violente se situeaza printre cele mai frecvente infractiuni constatate de catre organele de politie. Nu este de mirare ca, in aceasta situatie, solicitarile de mediere a infractiunilor de furt si de inselciune au o pondere deosebita in spectrul medierii in penal.

DECIZIA nr.397 din 15 iunie 2016 a indicat clar momentul pana la care poate avea ca efect  clasarea dosarului/incetarea procesului un Acord de mediere in domeniul penal, in spete unde efectul este similar retragerii plangerii sau impacarii.

„DECIZIA nr.397 din 15 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.67 din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și ale art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală și ale art.67 din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, excepţie ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr.24569/302/2014 (număr în format vechi 111/2015) al Curții de Apel București – Secția I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.1041D/2015 și de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr.8493/303/2014 (număr în format vechi 4165/2014) al Curții de Apel București – Secția a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.1186D/2015, dosare conexate în ședința publică din 24 mai 2016.

2. Dezbaterile au avut loc la data de 24 mai 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, în temeiul art.57 şi art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea la 15 iunie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
3. Prin Încheierea din 18 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr.24569/302/2014 (număr în format vechi 111/2015), Curtea de Apel București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală și ale art.67 din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanța de judecată cu ocazia soluționării apelului într-o cauză privind tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea, printre altele, a unei infracțiuni de înșelăciune, prevăzută de art.244 alin.(1) și (2) din Codul penal, pentru care inculpatul a încheiat un acord de mediere cu persoana vătămată ulterior

pronunțării hotărârii în primă instanță.
4. Prin Decizia penală nr.788/A din 27 mai 2015, pronunţată în Dosarul

nr.8493/303/2014 (număr în format vechi 4165/2014), Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.67 alin.(2) din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator și ale art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de reprezentantul Ministerului Public cu ocazia soluționării apelului într-o cauză privind tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea, printre altele, a unei infracțiuni de furt calificat, prevăzută de art.229 alin.(1) lit.b) și d) din Codul penal, pentru care inculpatul a încheiat un acord de mediere cu persoana vătămată ulterior pronunțării hotărârii în primă instanță.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanța de judecată, autoare a excepției, apreciază că dispoziţiile art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală și ale art.67 din Legea nr.192/2006, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încalcă prevederile constituționale ale art.1 alin.(4) și (5) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat și principiul legalității, ale art.16 alin.(1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art.61 alin.(1) referitor la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, ale art.124 alin.(1) și (2) privind, pe de o parte, înfăptuirea justiției în numele legii și, pe de altă parte, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și ale art.126 alin.(3) referitor la asigurarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretării și aplicării unitare a legii, în măsura în care permit ca încheierea unui acord de mediere să determine, în planul dreptului substanțial, înlăturarea răspunderii penale, iar, în planul dreptului procesual, încetarea procesului penal în alte condiții decât cele prevăzute de lege pentru împăcare.

6. În acest sens, instanța de judecată, autoare a excepției, arată că, potrivit art.16 alin.(1) lit.g) din Codul de procedură penală, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu poate fi exercitată dacă a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii. Conform art.396 alin.(6) din Codul de procedură penală, în cazurile prevăzute, între altele, la art.16 alin.(l) lit.g) din același Cod se pronunță încetarea procesului penal. Potrivit art.67 din Legea nr.192/2006, dispoziţiile acestei legi se aplică în cauzele penale, atât în latura penală, cât şi în latura civilă [alin.(1)], iar, în latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală [alin.(2)]. De asemenea, art.69 alin.(1) din Legea nr.192/2006 stabilește că, în cazul în care procedura de mediere se desfășoară înaintea începerii procesului penal și aceasta se închide prin soluționarea conflictului și încheierea unei înțelegeri, potrivit art.56 alin.(l) lit.a) din aceeași lege, prin derogare de la dispozițiile art.157 alin.(3) din Codul penal referitoare la plângerea prealabilă, fapta nu va atrage răspunderea penală pentru făptuitorul cu privire la care conflictul s-a încheiat prin mediere, iar la art.70 alin.(1) și (2) din Legea nr.192/2006 se prevede că, în cazul în care medierea cu privire la latura penală a cauzei se desfășoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se poate suspenda, în temeiul prezentării de către părți a contractului de mediere, suspendarea durând până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de aceeași lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data la care a fost dispusă. Prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a unei chestiuni de drept, a stabilit, în aplicarea art.67 din Legea nr.192/2006, că încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui- generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare, iar încheierea unui acord de mediere în condițiile Legii nr.192/2006 poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale. Conform art.159 din Codul penal, împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres [alin.(1)], împăcarea înlătură răspunderea penală [alin.(2) teza întâi] și produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței [alin.(3) teza a doua].

-decizia ccr mediere-

7. Raportat la dispozițiile legale anterior citate – din Codul penal, Codul de procedură penală și Legea nr.192/2006 -, instanța de judecată, autoare a excepției, observă că nu există nicio prevedere legală care să atribuie încheierii unui acord de mediere caracterul de cauză distinctă de înlăturare a răspunderii penale, realizarea unui astfel de acord constituind, în opinia sa, doar mijlocul prin care se materializează, în condițiile legii speciale ce îl reglementează, fie retragerea plângerii prealabile, fie împăcarea dintre inculpat și persoana vătămată. Astfel, art.67 din Legea nr.192/2006 conține exclusiv prevederea că dispozițiile privind medierea se aplică, în latura penală a procesului, numai în cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea înlătură răspunderea penală. Prin urmare, instanța de judecată, autoare a excepţiei, susţine că art.67 din Legea nr.192/2006 nici nu instituie o cauză specială, sui- generis, de înlăturare a răspunderii penale, distinctă de împăcare, nici nu derogă de la dispozițiile generale ale Codului penal, ce reglementează, drept cauză de înlăturare a răspunderii penale, între altele, împăcarea. În realitate, art.67 din Legea nr.192/2006 prevede doar că medierea este posibilă, între altele, în cauzele referitoare la infracțiuni pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală, doar aceasta din urma constituind, însă, cauză legală care produce un astfel de efect, conform art.159 alin.(2) din Codul penal, dacă intervine până la citirea actului de sesizare a instanței, potrivit art.159 alin.(3) din același cod.

8. Interpretarea, stabilită cu efect obligatoriu pentru instanțele judecătorești, prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care impune considerarea încheierii acordului de mediere drept cauză de înlăturare a răspunderii penale, distinctă de împăcare (în lipsa oricărei dispoziții legale în acest sens), și, totodată, atribuie încheierii unui astfel de acord efecte mai largi decât cele produse de împăcare (permițând realizarea sa, cu consecința încetării procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii, iar nu doar până la citirea actului de sesizare a instanței, precum în cazul împăcării), este, în opinia acestei instanțe, contrară dispozițiilor art.1 alin.(4) și (5), art.16 alin.(l), art.21 alin.(3), art.61 alin.(l), art.124 alin.(l) și (2) și art.126 alin.(3) din Constituție. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că ”în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea însă competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu” și, de asemenea, că ”puterea judecătorească, prin Înalta Curte de Casație și Justiție, are rolul constituțional de a da unui text de lege anumite interpretări, în scopul aplicării lui unitare de către instanțele judecătorești”, dar ”acest fapt nu presupune că instanța supremă se poate substitui Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat” (Decizia nr.265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.372 din 20 mai 2014). De asemenea, Curtea Constituțională a consacrat obligația sa de a interveni, ori de câte ori este sesizată, în cazul în care un text legal poate genera interpretări de natură a aduce atingere prevederilor constituționale, întrucât ”și interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să țină cont de exigența de ordin constituțional cuprinsă în art.1 alin.(5) din Legea Fundamentală, potrivit căruia, în România, respectarea Constituției și a supremației sale este obligatorie” (Decizia nr.1092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.67 din 31 ianuarie 2013, și Decizia nr.265 din 6 mai 2014, citată anterior), arătând apoi că acest lucru este valabil și în ipoteza în care Înalta Curte de Casație și Justiție, în realizarea atribuțiilor constituționale prevăzute de art.126 alin.(3) din Legea fundamentală, a pronunțat o decizie pentru interpretarea și aplicarea unitară a legii, fie într-un recurs în interesul legii, fie într-o sesizare privind pronunțarea unei hotărâri prealabile asupra unei chestiuni de drept, deoarece ”în interpretarea legii, instanțele judecătorești, între care și Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie să respecte cadrul constituțional, iar sancționarea depășirii/încălcării acestuia revine în exclusivitate Curții Constituționale” (Decizia nr.854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.672 din 21 septembrie 2011, și Decizia nr.265 din 6 mai 2014, citată anterior).

9. A admite, conform interpretării obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, că încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, distinctă de împăcare, deși nicio dispoziție legală nu conduce la conturarea unei astfel de voințe a legiuitorului, echivalează atât cu o ingerință nepermisă a puterii judecătorești într-o atribuție de competența exclusivă a autorității legiuitoare, cât și cu încălcarea supremației legii, care atribuie în mod expres și explicit doar împăcării, pe lângă alte instituții nerelevante în speță, caracterul unei asemenea cauze. Totodată, a admite, potrivit interpretării obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, că încheierea unui acord de mediere poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii, spre deosebire de împăcare, ale cărei efecte se produc numai dacă ea are loc până la citirea actului de sesizare, echivalează, în opinia instanței, autoare a excepției atât cu a crea o situație discriminatorie, defavorabilă pentru inculpatul din raportul de drept penal substanțial care optează pentru împăcare, deși, teoretic, asemenea celui care apelează la mediere, urmărește același unic scop, și anume stingerea conflictului pe cale amiabilă, cât și cu a determina prelungirea procesului penal peste un termen rezonabil, cu cheltuieli procesuale nejustificate, până când medierea dintre părți, eventual sub presiunea unei soluții pronunțate în primă instanță, permite realizarea unui acord, anterior rămânerii definitive a hotărârii, pe alte criterii decât acela al unei împăcări veritabile.

10. Reprezentantul Ministerului Public, autor al excepției, susține că dispoziţiile art.67 alin.(2) din Legea nr.192/2006 și ale art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art.16 alin.(1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, și ale art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil, în măsura în care încheierea unui acord de mediere până la soluționarea definitivă a cauzei duce la încetarea procesului penal, în temeiul art.396 alin.(6) raportat la art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală, spre deosebire de împăcare, ce poate interveni numai până la momentul citirii actului de sesizare, potrivit art.159 alin.(3) din Codul penal. Consideră că această diferență este nejustificată, având în vedere finalitatea procedurii încheierii acordului de mediere, care este aceeași cu cea a instituției împăcării, și anume încetarea procesului penal. Astfel, se creează o inegalitate de tratament între inculpații care nu au reușit să se împace cu persoanele vătămate până la momentul procesual al citirii actului de sesizare și inculpații care încheie acorduri de mediere cu persoanele vătămate și care au această posibilitate până la rămânerea definitivă a hotărârii, fiind încălcate egalitatea în fața legii și dreptul la un proces echitabil. Apreciază că acest din urmă drept, consacrat de art.21 alin.(3) din Constituție, este încălcat și prin faptul că, în timp ce împăcarea are loc în fața judecătorului, acordul de mediere se încheie în afara procesului penal, judecătorul neputând efectua nici un control asupra procedurii prin care se realizează acordul. Arată că medierea este, în fapt, o tranzacție/împăcare încheiată prin intermediul unui terț, astfel încât sintagma ”în condițiile legii” din cuprinsul art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală, care derogă de la dispozițiile art.159 alin.(3) din Codul penal, este neconstituțională.

11. Curtea de Apel București – Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că argumentul adus de parchet în sensul neconstituționalității – acela că, prin posibilitatea oferită inculpaților, în cazul anumitor infracțiuni, de a încheia acorduri de mediere până la finalul procesului, se creează un tratament discriminatoriu față de cei care au încercat să se împace cu persoanele vătămate și nu au reușit acest lucru până la citirea actului de sesizare – este nefondat. Constată că încheierea unui acord de mediere cu persoana vătămată până la finalul procesului nu este singurul demers procedural care poate avea ca efect înlăturarea răspunderii penale, ci legiuitorul a mai prevăzut încă un caz în care manifestarea de voință a persoanei vătămate – în mod exclusiv, de data aceasta -, intervenită, de asemenea, până la sfârșitul procesului, poate avea ca efect stingerea acțiunii penale, și anume retragerea plângerii prealabile. Astfel, potrivit art.158 alin.(l) din Codul penal, retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile. Așa cum rezultă din interpretarea art.1 din Legea nr.192/2006, medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor, legiuitorul înțelegând să creeze o formă instituționalizată de soluționare a conflictelor juridice ivite între diferite persoane, inclusiv în cauzele penale. Mediatorul este un terț specializat care ajută părțile să negocieze și să își aleagă singure soluția, medierea asigurând buna cunoaștere pentru părți a situației în care acestea se găsesc. Faptul că acordul părților intervine mai aproape sau mai departe de momentul debutului procesului nu este un aspect care să conducă la concluzia inutilității actului de justiție derulat deja și ajuns, poate, într-un stadiu procesual avansat, deoarece întotdeauna soluția convenită amiabil de litiganți este mai acceptată și mai legitimă pentru părți decât aceea impusă de un terț, fie el chiar și judecătorul. Dacă se poate vorbi de inechitate, aceasta, indiscutabil, există, dar nu în sensul inechității dispozițiilor referitoare la mediere, ci a celor referitoare la împăcare, ce obstrucționează, în mod nejustificat, dreptul părților de a decide ele însele asupra acțiunii penale, până la finalul procesului, cel puțin în cazul acelor infracțiuni pentru care părțile au această posibilitate prin mediere și prin retragerea plângerii. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în considerentele Deciziei nr.9 din 17 aprilie 2015, a expus opinia exprimată de Facultatea de Drept, Departamentul de drept public din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în sensul că: «de lege ferenda, ar fi recomandat să se revină la termenul anterior până la care s-ar putea realiza împăcarea, deoarece situaţia actuală poate duce la consecinţe absurde. De exemplu, instanţa de apel este obligată să ia act de acordul de mediere şi să înceteze procesul penal ca urmare a medierii realizate de mediator, dar aceeaşi instanţă, ca organ decident, nu ar putea să ia act în mod nemijlocit de voinţa părţilor de a stinge litigiul penal. Adică părţile nu se pot ”media” direct în sala de judecată, fiind obligate să treacă pe la mediator în prealabil, încălcându-se, printre altele, şi regula firească din teoria dreptului care stabileşte că cine poate mai mult poate şi mai puţin.» Prin urmare, nu dispozițiile referitoare la mediere încalcă egalitatea cetățenilor în fața legii, ci dispozițiile referitoare la împăcare, aceasta în condițiile în care primele dispoziții asigură drepturi procesuale mai largi pentru părți, mai puțin restrictive. Cât privește cel de-al doilea argument adus de parchet în sprijinul neconstituționalității dispozițiilor art.67 alin.(2) din Legea nr.192/2006, acela că acordul de mediere se încheie în afara procesului penal, iar judecătorul nu poate efectua niciun control asupra procedurii prin care se realizează acordul, acest argument este esențialmente nefondat, întrucât neagă însăși rațiunea pentru care legiuitorul a înțeles să prevadă modalitățile alternative de soluționare a conflictelor și nesocotește prezumția de legalitate sub egida căreia își desfășoară activitatea mediatorul. În lipsa unor suspiciuni concrete referitoare la modul în care a fost încheiat un acord de mediere, acesta este prezumat a fi legal și valabil încheiat, este prezumat că exprimă liberul consimțământ al părților și modul în care acestea au înțeles să pună capăt conflictului dintre ele.

12. Potrivit art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

-decizia ccr mediere-

13. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.67 alin.(2) din Legea nr.192/2006 și ale art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, considerentele Deciziei nr.9 din 17 aprilie 2015, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut că medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. În conţinutul dispoziţiilor art.67 alin.(1) din Legea nr.192/2006, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.255/2013, legiuitorul a prevăzut într-un mod clar, previzibil şi predictibil aplicabilitatea medierii, ca modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, în cauze penale, atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi în ceea ce priveşte latura civilă, pentru ca în alin. (2) să delimiteze sfera de aplicare a medierii, în latura penală a procesului, în mod exclusiv în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Aceste dispoziţii trebuie interpretate sistematic şi cu dispoziţiile art.69 şi, respectiv, art.70 din acelaşi act normativ special, prima normă conţinând un moment temporal în care poate avea loc procedura medierii, şi anume ”înaintea începerii procesului penal”, la care se adaugă condiţii referitoare la soluţionarea conflictului şi felul încheierii înţelegerii, caracterizată de art.56 alin.(1) lit.a) din Legea nr.192/2006 prin derogare de la dispoziţiile art.157 alin.(3) din Codul penal, care determină ca fapta să nu atragă răspunderea penală pentru făptuitorul cu privire la care conflictul s-a încheiat prin mediere. În alin.(2) al art.69 din Legea nr.192/2006 sunt menţionate condiţiile referitoare la termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, la neîncheierea înţelegerii, potrivit art.56 alin.(1) lit.a) din Legea nr.192/2006. În conţinutul alin.(1) al art.70 din Legea nr.192/2006 sunt arătate condiţiile referitoare la momentul temporal în care are loc medierea cu privire la latura penală, care se situează ”după începerea procesului penal”, ceea ce conduce la posibilitatea suspendării urmăririi penale sau, după caz, a judecăţii, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere, iar în cel de-al doilea alineat al aceleiaşi norme se statuează cu privire la durata suspendării. În dezlegarea primei chestiuni de drept referitoare la natura juridică a încheierii acordului de mediere este relevant a face distincţiile între cauzele care înlătură răspunderea penală în concepţia Codului penal, referitoare la retragerea plângerii prealabile şi împăcare, cauze ce se exclud, şi modul în care este incidentă medierea. Un alt argument prezentat de Curte este conferit de art.16 alin.(1) lit.g) din Codul de procedură penală, care reglementează cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, stabilind că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată, dacă ”a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii”. În aceste dispoziţii legiuitorul reglementează încheierea unui acord de mediere în mod diferenţiat de retragerea plângerii prealabile şi de împăcare, aşa încât dobândeşte caracterul de caz distinct care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale. Or, cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale prevăzute în art.16 alin.(1) lit.g) din Codul de procedură penală au corespondent în planul dreptului penal, cauzele care înlătură răspunderea penală. Încheierea unui acord de mediere se diferenţiază de împăcare prin faptul că poate interveni şi numai în ceea ce priveşte latura penală a procesului penal, în timp ce împăcarea este condiţionată atât de stingerea acţiunii penale, cât şi de stingerea acţiunii civile, precum şi de faptul că ea trebuie să fie totală şi necondiţionată. De asemenea, încheierea unui acord de mediere este diferită şi de cealaltă cauză care înlătură răspunderea penală, şi anume retragerea plângerii prealabile, prin aceea că după realizarea acordului nu se mai poate formula plângere prealabilă chiar dacă termenul nu a expirat, spre deosebire de situaţia unei împăcări înainte de formularea unei plângeri penale prealabile. În această situaţie, reglementarea distinctă a încheierii unui acord de mediere în cuprinsul art.16 alin.(1) lit.g) din Codul de procedură penală evidenţiază caracterul de cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare. În ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune de drept supusă dezlegării, Înalta Curte de Casație și Justiție a observat că, pornind de la natura distinctă a încheierii unui acord de mediere în condiţiile legii, o asemenea procedură se poate desfăşura în tot cursul procesului penal, nefiind condiţionată de dispoziţiile art.159 alin.(3) din Codul penal, potrivit cărora împăcarea poate interveni doar până la citirea actului de sesizare. Potrivit dispoziţiilor art.69 alin.(1) din Legea nr.192/2006, procedura de mediere se poate desfăşura chiar înaintea începerii procesului penal, ceea ce o distinge de împăcare şi retragerea plângerii prealabile. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art.70 alin.(1) din Legea nr.192/2006, în cazul în care medierea cu privire la latura penală a cauzei se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se poate suspenda, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere. În ceea ce priveşte termenul până la care medierea poate interveni cu privire la latura penală a cauzei, cum textul nu face nicio distincţie cu privire la vreun anumit stadiu al judecăţii, rezultă că acordul de mediere poate fi încheiat oricând în cursul acesteia, până la rămânerea definitivă a hotărârii. Pe de altă parte, dispoziţiile art.367 alin.(3) din Codul de procedură penală prevăd că suspendarea judecăţii se dispune şi pe perioada desfăşurării procedurii de mediere, potrivit legii, fără a limita momentul până la care instanţa poate proceda în acest sens. Ca atare, oricând în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda cauza în vederea desfăşurării procedurii reglementate de dispoziţiile Legii nr.192/2006. Mai mult, textul de lege sus-menţionat, care reglementează suspendarea judecăţii, este inclus în cap.I – ”Dispoziţii generale” al titlului III – ”Judecata” din partea specială a Codului de procedură penală, ceea ce face ca dispoziţiile sale să fie aplicabile atât în tot cursul judecăţii în primă instanţă, cât şi în tot cursul judecăţii în apel, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale. În concluzie, încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr.192/2006 poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale, şi nu numai până la citirea actului de sesizare, aşa cum prevăd dispoziţiile art.159 alin.(3) din Codul penal în materia împăcării. Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: 1. în aplicarea dispoziţiilor art.67 din Legea nr.192/2006, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare; 2. încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr.192/2006 poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

14. Revenind la susținerile din prezenta excepție de neconstituționalitate, Guvernul arată că autorul acesteia apreciază ca neconstituționale dispozițiile menționate prin prisma faptului că unii inculpați ar avea un regim mai favorabil în raport de înțelegerea pe care reușesc să o încheie cu persoana vătămată – mediere sau împăcare. Se omite, însă, faptul că atât medierea, cât și împăcarea presupun nu numai o manifestare de voință a inculpatului, ci legea impune și exprimarea acordului expres al persoanei vătămate. Prin urmare, opțiunea persoanei vătămate de a da eficiență unei cauze de încetare a procesului penal sau alteia, în condițiile prevăzute de lege, nu este aptă să conducă la un tratament juridic diferențiat între inculpați, cărora li se vor aplica regulile stipulate de lege pentru cele două proceduri distincte. Momentul până la care părțile se pot împăca sau pot realiza un acord de mediere nu prezintă importanță din punct de vedere al principiului egalității în fața legii și nu afectează dreptul la un proces echitabil, câtă vreme nu este singurul aspect care diferențiază cele două proceduri. În ce privește argumentul că acordul de mediere se încheie în afara procesului penal, iar judecătorul nu poate efectua nici un control asupra procedurii prin care se realizează acordul, după cum a reținut și instanța sesizată cu excepția de neconstituționalitate, argumentul este nefondat, întrucât neagă rațiunea pentru care legiuitorul a înțeles să prevadă modalitățile alternative de soluționare a conflictelor.

15. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art.67 alin.(2) din Legea nr.192/2006 și ale art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens, arată că acordul de mediere, retragerea plângerii prealabile și împăcarea reprezintă variante alternative de încetare a procesului penal și de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale. Părțile au posibilitatea înlăturării răspunderii penale prin acordul de mediere, acord ce e posibil la infracțiunile unde este permisă împăcarea, efectul acordului de mediere fiind întocmai cu al împăcării, și anume încetarea procesului penal. Cu alte cuvinte, până la sesizarea instanței, părțile au atât dreptul la împăcare, cât și dreptul la mediere, în schimb după ce procesul penal intră în faza de judecată, inculpatul are posibilitatea de a găsi o soluție amiabilă la conflict doar prin mediere. Legiuitorul a vrut să instituie o procedură autorizată care să aibă ca efect protejarea persoanelor vătămate atunci când se demarează judecata, ca unică posibilitate, după sesizarea instanței, ca negocierea unei soluții amiabile la conflictul penal să aibă loc într-un cadru organizat și autorizat, neutru și independent, care să ducă la o soluție amiabilă, sustenabilă și pe deplin mulțumitoare pentru fiecare din părțile conflictului penal. Prin urmare, de vreme ce părțile, în cazurile în care este permisă împăcarea, au posibilitatea medierii, liberul acces la justiție și egalitatea în fața legii sunt respectate. Medierea penală reprezintă, așadar, o alternativă la procesul penal, iar acordul de mediere este o alternativă la instituția împăcării penale. Rațiunea instituției medierii este aceea de a facilita și promova metode alternative de soluționare a litigiilor prin posibilitatea recurgerii la o procedură extrajudiciară. Totodată, ca procedură distinctă de procesul penal, medierea este bazată pe principiile și garanțiile legale ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prevăzute în Constituție și în Legea nr.192/2006. Prin urmare, legiuitorul român a dorit să creeze o formă instituționalizată de soluționare a conflictelor juridice ivite între diferite persoane, inclusiv în cauzele penale. Dreptul la un mediator este un drept fundamental în noua legislație penală, fiind stipulat în mod expres la art.81 și art.83 din noul Cod de procedură penală ca drept personal și, în același timp, comun atât pentru persoana vătămată, cât și pentru făptuitor.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

-decizia ccr mediere-

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.d) din Constituţie, precum şi ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Potrivit Încheierii din 18 mai 2015, pronunţată în Dosarul

nr.24569/302/2014 (număr în format vechi 111/2015) al Curții de Apel București – Secția I penală, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală și ale art.67 din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.441 din 22 mai 2006, aceste din urmă dispoziţii de lege fiind modificate prin art.84 pct.6 din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.515 din 14 august 2013. Din motivarea excepției, reiese, însă, că aceasta privește dispoziţiile art.67 din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.406 din 9 iunie 2015, precum și dispozițiile art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală. Prin decizia menționată, Înalta

Curte a stabilit că: ”1. în aplicarea dispoziţiilor art.67 din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare; 2. încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale”. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor art.67 din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și ale art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

– Art.67 din Legea nr.192/2006: ”(1) Dispoziţiile din prezenta lege se aplică şi în cauzele penale, atât în latura penală, cât şi în latura civilă, după distincţiile arătate în prezenta secţiune.

(2) În latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

(3) Părţile şi subiecţii procesuali nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii.”;

– Art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală: ”(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: […] g) […] a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;”.

19. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziții de lege, instanța de judecată și reprezentantul Ministerului Public, autori ai excepţiei, invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(4) și (5) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat și principiul legalității, ale art.16 alin.(1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art.61 alin.(1) referitor la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, ale art.124 alin.(1) și (2) privind, pe de o parte, înfăptuirea justiției în numele legii și, pe de altă parte, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și ale art.126 alin.(3) referitor la asigurarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretării și aplicării unitare a legii.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că,

potrivit art.475 din Secțiunea a 2-a („Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept”) a Capitolului VI („Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare”) din Codul de procedură penală, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. Competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a sesizărilor din partea instanțelor de judecată în vederea pronunțării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost instituită de legiuitor pentru realizarea obiectivului de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii, în condițiile art.126 alin.(3) din Constituție, obiectiv urmărit, de altfel, și prin intermediul recursului în interesul legii. Spre deosebire, însă, de acesta din urmă, hotărârile prealabile nu intervin după soluționarea definitivă a cauzelor, ci înainte de soluționarea acestora, astfel încât procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reglementată de art.475-4771 din Codul de procedură penală, reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine apariția unei practici neunitare în interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești (Decizia nr.393 din 28 mai 2015 referitoare la excepţia de

neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.367 alin.(1) și (6) din Codul penal în interpretarea dată prin Decizia nr.12 din 2 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.609 din 12 august 2015).

21. Referitor la critica unei decizii pronunţate într-un recurs în interesul legii, Curtea Constituţională a statuat de principiu în jurisprudenţa sa că o asemenea decizie nu poate constitui eo ipso obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, fiind, din această perspectivă, inadmisibilă, deoarece instanţa de contencios constituţional, în acord cu prevederile art.146 din Legea fundamentală, nu are competenţa de a cenzura constituţionalitatea hotărârilor judecătoreşti, indiferent că sunt pronunţate în dezlegarea unor pricini de drept comun ori în vederea interpretării şi aplicării unitare a legii (Decizia nr.409 din 4 noiembrie 2003 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.35 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi ale Deciziei nr.VI din 27 septembrie 1999 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.848 din 27 noiembrie 2003).

22. Cu toate acestea, împrejurarea că printr-o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii se dă unui text legal o anumită interpretare nu este de natură a fi convertită într-un fine de neprimire care să oblige Curtea ca, în pofida rolului său de garant al supremaţiei Constituției, să nu mai analizeze textul în cauză în interpretarea dată de instanţa supremă. Constituția reprezintă cadrul şi măsura în care legiuitorul şi celelalte autorităţi pot acţiona; astfel şi interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să ţină cont de această exigenţă de ordin constituţional cuprinsă chiar în art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituției şi a supremaţiei sale este obligatorie. Din perspectiva raportării la prevederile Constituției, Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin recursurile în interesul legii. A admite o teză contrară contravine înseşi raţiunii existenţei Curţii Constituţionale, care şi-ar nega rolul său constituţional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală (Decizia nr.854 din 23 iunie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.394 din Codul de procedură penală în interpretarea dată prin Decizia nr.LX/2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.672 din 21 septembrie 2011, și Decizia nr.8 din 18 ianuarie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.35 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.186 din 17 martie 2011).

-decizia ccr mediere-

23. Având în vedere cele mai sus statuate, în jurisprudenţa Curții cu privire la această materie pot fi identificate două abordări distincte, în funcţie de obiectul criticii de neconstituţionalitate, şi anume: în primul caz, când autorul excepţiei critică însăşi decizia pronunţată într-un recurs în interesul legii, excepţia are caracter inadmisibil, şi, respectiv, în a doua situaţie, dacă excepţia de neconstituţionalitate se referă la textele de lege interpretate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu prilejul soluţionării unui recurs în interesul legii, Curtea are competenţa de a se pronunţa pe fondul excepţiei (Decizia nr.202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.365 din 19 iunie 2013, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului VII – Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilită prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.27 din 14 noiembrie 2011).

24. Totodată, prin Decizia nr.838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.461 din 3 iulie 2009, Curtea a statuat că, în exercitarea atribuţiei prevăzute de art.126 alin.(3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are obligaţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu respectarea principiului fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituţia României. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa constituţională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate al acestora. Aşadar, competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind soluţionarea recursului în interesul legii este dublu circumstanţiată – numai cu privire la ”interpretarea şi aplicarea unitară a legii” şi numai cu privire la realizarea acestor operațiuni de către ”celelalte instanţe judecătoreşti”. Curtea Constituţională decide asupra constituţionalităţii legilor, în timp ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul recursului în interesul legii, decide asupra modului de interpretare şi aplicare a conţinutului normelor juridice. Pe de altă parte, prin efectele produse, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii potrivit art.147 alin.(4) din Constituţie, inclusiv pentru legiuitor, în timp ce deciziile pronunţate pe calea recursului în interesul legii se adresează judecătorului de la instanţele judecătoreşti (Decizia nr.206 din 29 aprilie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.4145 alin.4 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.350 din 13 iunie 2013).

25. Toate aceste considerente de principiu sunt valabile mutatis mutandis și în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a unui text de lege interpretat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu prilejul pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, Curtea Constituțională având competenţa de a se pronunţa pe fondul excepţiei, asupra textului de lege în interpretarea dată de instanța supremă.

26. Prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală – în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a următoarelor chestiuni de drept: 1. dacă dispoziţiile art.67 din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale sau este o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementată de dispoziţiile art.159 din Codul penal; 2. dacă medierea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare, potrivit dispoziţiilor art.159 alin.(3) din Codul penal, sau poate interveni în tot cursul procesului penal – şi a stabilit că: 1. în aplicarea dispoziţiilor art.67 din Legea nr.192/2006, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare; 2. încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

27. Cu privire la interpretarea dată dispozițiilor art.67 din Legea nr.192/2006 prin hotărârea prealabilă mai sus menționată, instanța de judecată și reprezentantul Ministerului Public, autori ai excepției, apreciază că o atare interpretare aduce atingere prevederilor constituţionale privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, principiul legalității, egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, dreptul la un proces echitabil, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, înfăptuirea justiției în numele legii, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și asigurarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretării și aplicării unitare a legii, în măsura în care încheierea unui acord de mediere poate să determine, în planul dreptului substanțial, înlăturarea răspunderii penale, iar, în planul dreptului procesual, încetarea procesului penal în alte condiții decât cele prevăzute de lege pentru împăcare.

28. Curtea reține că, potrivit art.16 alin.(1) lit.g) din Codul de procedură penală, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu poate fi exercitată dacă a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii. Din dispozițiile art.396 alin.(6) din Codul de procedură penală reiese că în cazurile prevăzute la art.16 alin.(l) lit.g) din acest Cod instanța pronunță încetarea procesului penal.

29. Referitor la instituția medierii, Curtea reține că, pornind de la principiile

generale enunțate în anexa Recomandării nr.R(99)19 privind medierea în materie penală, adoptată de Comitetul de Miniştri, în 15 septembrie 1999, în conformitate cu termenii art.15.b. din Statutul Consiliului Europei, legiuitorul român a reglementat medierea şi profesia de mediator printr-o lege specială, respectiv prin Legea nr.192/2006, care, în art.1, definește medierea ca fiind o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. De esența instituției medierii este încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile. Art.67 din Legea nr.192/2006 stabilește, pe de o parte, aplicabilitatea medierii și în cauze penale, atât în latura penală, cât și în latura civilă [alin.(1)], iar, pe de altă parte, sfera de aplicare a medierii în latura penală a procesului ca fiind constituită din infracţiunile pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile și împăcarea înlătură răspunderea penală [alin.(2)].

-decizia ccr mediere-

30. Retragerea plângerii prealabile, ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale, este reglementată în art.158 din Codul penal, care delimitează momentul până la care operează această instituție, sfera infracţiunilor şi consecinţele sale juridice. Punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată în cazul următoarelor infracţiuni prevăzute de Codul penal: lovirea sau alte violenţe – art.193, vătămarea corporală din culpă – art.196; ameninţarea – art.206, agresiunea sexuală – art.219 alin.(1); hărţuirea sexuală – art.223; violarea de domiciliu – art.224; violarea sediului profesional – art.225; violarea vieţii private – art.226 alin.(1) şi (2); divulgarea secretului profesional – art.227; furtul săvârşit în condiţiile art.231 alin.(1); abuzul de încredere – art.238; abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor – art.239; bancruta simplă – art.240; bancruta frauduloasă – art.241; gestiunea frauduloasă – art.242; distrugerea – art.253 alin.(1) şi (2); tulburarea de posesie – art.256; asistenţa şi reprezentarea neloială – art.284; nerespectarea

hotărârilor judecătoreşti – art.287 alin.(1) lit.d)-g); violarea secretului corespondenţei – art.302 alin.(1); abandonul de familie – art.378; nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului – art.379; împiedicarea exercitării libertăţii religioase – art.381. Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă [art.158 alin.(2) din Codul penal] și poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive [art.158 alin.(1) din Codul penal].

31. În ceea ce privește împăcarea, aceasta constituie înțelegerea intervenită între persoana vătămată/partea civilă și suspect/inculpat și, dacă este cazul, partea responsabilă civilmente de a pune capăt conflictului născut din săvârșirea infracțiunii și de a renunța la punerea în mișcare a acțiunii penale sau la continuarea procesului penal. Instituția împăcării este reglementată prin dispoziţiile art.159 din Codul penal, articol ce încheie sediul materiei rezervat ansamblului cauzelor care înlătură răspunderea penală. Act bilateral caracterizat prin acordul de voință dintre persoanele între care intervine, împăcarea este o cauză care – în privința anumitor infracțiuni – înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă, efecte care se produc dacă împăcarea are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei [art.159 alin.(1), (2) și (3) din Codul penal]. Conținutul instituției împăcării din noul Cod penal a fost substanțial reconsiderat față de cel din Codul penal din 1969 (art.132), prin instituirea unor noi condiții și introducerea de dispoziții exprese privind funcționarea instituției în cazul persoanei juridice, remarcându-se, totodată, restrângerea sferei infracțiunilor în cazul cărora este aplicabilă.

32. Astfel, prin noul Cod penal s-a produs răsturnarea regulii valabile în reglementarea anterioară, împăcarea putând interveni numai în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu și numai dacă legea o prevede în mod expres [art.159 alin.(1) din Codul penal]. Instituţia împăcării este incidentă în cazul următoarelor infracţiuni prevăzute de Codul penal: furtul – art.228; furtul calificat săvârșit în condițiile art.229 alin.(1) şi alin.(2) lit.b) şi c); furtul de folosinţă – art.230; însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor – art.243; înşelăciunea – art.244; înşelăciunea privind asigurările – art.245. De asemenea, în materia violenței în familie, potrivit art.199 alin.(2) din Codul penal, în cazul infracțiunilor de lovire sau alte violenţe – art.193 și de vătămare corporală din culpă – art.196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, caz în care împăcarea înlătură răspunderea penală.

33. Un alt element de noutate a fost introdus de dispoziţiile art.159 alin.(3) teza a doua din Codul penal și vizează momentul procesual până la care poate interveni împăcarea, și anume până la citirea actului de sesizare a instanţei, ceea ce înseamnă că împăcarea poate interveni în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și în fața instanței de fond, dar numai până la citirea actului de sesizare. În vechea reglementare cuprinsă în art.132 alin.2 din Codul penal din 1969, împăcarea părților producea efecte dacă intervenea până la rămânerea definitivă a hotărârii. Referitor la momentul procesual până la care poate interveni împăcarea în situaţiile tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod penal, prin Decizia nr.508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.843 din 19 noiembrie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.159 alin.(3) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare a instanței fusese depășit. Pentru a răspunde exigențelor principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut la art.15 alin.(2) din Constituție, așa cum acesta a fost detaliat în jurisprudența sa, Curtea a statuat că, până la încetarea situaţiilor tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod penal, împăcarea poate interveni până la primul termen de judecată stabilit ulterior datei publicării Deciziei nr.508 din 7 octombrie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I (paragrafele 23 și 25).

34. Totodată, prin Decizia nr.508 din 7 octombrie 2014, menționată anterior, Curtea a reținut că reglementarea de către legiuitor a termenului citirii actului de sesizare a instanţei, ca ultim moment până la care poate interveni împăcarea, este pe deplin justificată prin finalitatea urmărită, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţii de exercitare abuzivă a acestui drept. În acest sens, prin Decizia nr.1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea a constatat că instituirea de către legiuitor a unor termene procesuale asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire (Decizia nr.508 din 7 octombrie 2014, citată anterior, paragraful 21).

-decizia ccr mediere-

35. Revenind la mediere, Curtea reține că, prin art.84 pct.6-9 din Legea

nr.255/2013 (pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale), au fost modificate toate articolele Secțiunii a 2-a – ”Dispoziții speciale privind medierea în cauzele penale” din Capitolul VI – ”Dispoziții speciale privind medierea unor conflicte” al Legii nr.192/2006, și anume art.67-70, printre modificări numărându-se și înlocuirea termenului ”împăcare” cu acela de ”înțelegere”, fără, însă, ca această schimbare de terminologie să clarifice problema naturii juridice a medierii în cauzele penale, în sensul că încheierea unui acord de mediere ar constitui o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare. Astfel, dincolo de o serie de diferențe de regim juridic între încheierea unui acord de mediere și împăcare, evidențiate în considerentele Deciziei nr.9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, faptul că împăcarea constă în înțelegerea intervenită între persoana vătămată/partea civilă și suspect/inculpat și, dacă este cazul, partea responsabilă civilmente de a pune capăt conflictului născut din săvârșirea infracțiunii și de a renunța la punerea în mișcare a acțiunii penale sau la continuarea procesului penal – spre deosebire de retragerea plângerii prealabile,

care este un act unilateral de voință – poate duce la concluzia că încheierea unui

acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea nu este, în esență, altceva decât o modalitate de realizare a împăcării, ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale.

36. Curtea constată că efectul juridic al interpretării date dispozițiilor art.67 din Legea nr.192/2006 prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – potrivit căreia încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare, ce poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale -, este acela că în cauzele penale care privesc infracțiuni pentru care poate interveni împăcarea, odată ce a fost depășit momentul procesual al citirii actului de sesizare a instanței, inculpatul și persoana vătămată/partea civilă, deși nu se mai pot împăca în fața instanței de judecată [art.159 alin.(3) din Codul penal], pot recurge la mediere, iar instanţa care soluționează cauza, în primă instanță sau în apel, este obligată să ia act de acordul de mediere şi să înceteze procesul penal ca urmare a medierii realizate de mediator, în condițiile în care aceeași instanţă judecătorească nu mai poate să ia act, în mod nemijlocit, de voinţa inculpatului și a persoanei vătămate/părții civile de a stinge litigiul penal. Pe această cale, se ajunge la eludarea finalității urmărite de legiuitorul noului Cod penal prin reglementarea termenului citirii actului de sesizare a instanţei ca ultim moment până la care poate interveni împăcarea – finalitate care vizează, așa cum s-a arătat mai sus (paragraful 34), limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice – aducându-se atingere prevederilor art.124 alin.(2) din Constituție care consacră unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției.

37. Astfel, în ceea ce priveşte termenul până la care poate interveni încheierea unui acord de mediere cu privire la latura penală a cauzei, deși art.67 din Legea nr.192/2006 nu prevede un anumit stadiu procesual, Curtea reține că acordul de mediere nu poate fi încheiat oricând în cursul procesului penal, ci doar atât timp cât poate interveni și împăcarea, și anume până la citirea actului de sesizare a instanței, aşa cum prevede art.159 alin.(3) teza a doua din Codul penal.

38. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art.67 din Legea nr.192/2006, în interpretarea dată prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței, întrucât altfel se aduce atingere principiului privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, consacrat de art.124 alin.(2) din Constituție.

-decizia ccr mediere-

39. Referitor la dispozițiile art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală, Curtea reține că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorii excepției. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art.126 alin.(2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea ”sunt prevăzute numai de lege” (de exemplu, Decizia nr.460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1153 din 7 decembrie 2004, Decizia nr.217 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.393 din 28 mai 2014, Decizia nr.599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.886 din 5 decembrie 2014, paragraful 25, și Decizia nr.497 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.580 din 3 august 2015, paragraful 18). Cu privire la modul în care se ia act de existenţa unui acord de mediere, Curtea observă că acesta este distinct faţă de modul în care se ia act de împăcare.

Astfel, aşa cum rezultă din dispozițiile art.70 alin.(5) din Legea nr.192/2006, pentru a se constata existenţa cazului de împiedicare a punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale prevăzut de art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală, este suficient ca mediatorul să transmită organului judiciar acordul de mediere şi procesul-verbal de încheiere a medierii în original, nefiind necesar un act notarial sau prezenţa nemijlocită a părţilor în faţa instanţei, așa cum se întâmplă în cazul împăcării. În acest sens, prin Decizia nr.XXVII din 18 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.190 din 20 martie 2007, decizie pronunțată de Înalta Curte în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța supremă a stabilit că încetarea procesului penal în cazul infracțiunilor pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanță numai atunci când aceasta constată nemijlocit acordul de voință al inculpatului și al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiționat și definitiv, exprimat în ședința de judecată de aceste părți, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice.

40. Pentru considerentele expuse, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce privește excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.67 din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și cu unanimitate de voturi în ceea ce privește excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii
Decide :

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr.24569/302/2014 (număr în format vechi 111/2015) al Curții de Apel București – Secția I penală și de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr.8493/303/2014 (număr în format vechi 4165/2014) al Curții de Apel București – Secția a II-a penală și constată că dispoziţiile art.67 din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr.24569/302/2014 (număr în format vechi 111/2015) al Curții de Apel București – Secția I penală și de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr.8493/303/2014 (număr în format vechi 4165/2014) al Curții de Apel București – Secția a II-a penală și constată că dispoziţiile art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport de criticile formulate.

-decizia ccr mediere-

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Curții de Apel București – Secția I penală și Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 iunie 2016”  sursa: www.ccr.ro

Mediere inselaciune. Dosar penal inselaciune – art. 244 NCP, alin. 1 si 2 cp – speta

mediere inselaciune -penal, mediere dosar penal inselaciune
mediere-penal, mediere dosar penal inselaciune

Mediere inselaciune. Dosar penal inselaciune. Caz solutionat la Birou de mediator. Incetare proces penal in cazul medierii dintre inculpat si partile vatamate. Dosar Judecatoria Sector 4 Bucuresti.

Tip solutie: Încetat procesul penal
Solutia pe scurt:

1. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 6 din C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g) din C. pr. pen. cu referire la art. 244 alin. 3 din C. pen. dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul  (DATE), pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 din C. pen. 

mediere

7. În baza art. 67 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 ia act de încheierea acordului de mediere nr.  emis de „Birou de Mediator”, intervenit între inculpatul  şi persoana vătămată G. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 6 din C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g) din C. pr. pen. dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul, pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 din C. pen. (faptă săvârşită la data de 13.03.2016 – în dauna persoanei vătămate G) – urmare a încheierii unui acord de mediere în condiţiile legii.

-Mediere inselaciune- 

8. În baza art. 67 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 ia act de încheierea acordului de mediere nr.  emis de „Birou de Mediator ”, intervenit între inculpatul  şi persoana vătămată G. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 6 din C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g) din C. pr. pen. dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul , pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 din C. pen. (faptă săvârşită la data de 04.03.2016 – în dauna persoanei vătămate G) – urmare a încheierii unui acord de mediere în condiţiile legii. – În baza art. 399 alin. 1 şi 4 din C. pr. pen. rap. la art. 241 alin. 1 lit. b) din C. pr. pen. constată încetată de drept măsura preventivă a arestului preventiv luată faţă de inculpatul  prin încheierea nr. 25/29.03.2016 pronunţată în dosarul nr. 7449/4/2016 al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.

-speta mediere inselaciune-

În baza art. 399 alin. 2 şi 4 din C. pr. pen. rap. la art. 241 alin. 2 din C. pr. pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului  de sub puterea MAP nr. .03.2016 emis de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în prezenta cauză, de la data de 29.03.2016 şi până la data punerii efective în libertate. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d) din C.p.p. rap. la art.112 alin.1 lit. b) din C. pen., dispune confiscarea specială de la inculpatul a bunurilor depuse la Camera de Corpuri Delicte a D.G.P.M.B. – Sect Poliţie, identificate conform dovezii seria H nr. (f. 162 din dosar de urmărire penală). În baza art. 404 alin. 4 lit. f) din C. pr. pen. rap. la art. 255 din C. pr. pen. dispune restituirea către persoana vătămată H a următoarelor bunuri .. –

În baza art. 397 alin. 1 din C. pr. pen. rap. la art. 159 alin. 2 din C. pen. constată stinse acţiunile civilă formulate de părţile civile …… – În baza art. 397 alin. 1 din C. pr. pen. rap. la art. 23 alin. 1 din C. pr. pen. ia act de încheierea acordurilor de mediere nr. -2016 şi nr. -2016, ambele emise de „Birou de Mediator”, cu privire la pretenţiile civile formulate de persoanele vătămate G şi G.

dosar penal  mediere inselaciune

 

CONTACTATI MEDIATOR

Telefon: 0723-373-564

Adresa: Bulevardul Aviatorilor nr. 106 Sector 1 Bucuresti

Cum ajungeti la noi: Google Map

 

Divort prin acord – incuviintare instanta de judecata/Cum se desfasoara partajul unui imobil cu credit

divort-prin-acord, divort prin acord
divort-prin-acord, divort prin acord

Divort prin acord – incuviintare de catre instanta

Caz solutionat la Biroul nostru de mediere.

Copil minor, stabilirea solutionarii neintelegerilor dintre soti prin divort, stabilirea aspectelor privind:

Solutia pe scurt: Admite cererea. Declară desfăcută căsătoria încheiată între părţi la data de 15.08.2004, prin acord. În ceea ce priveşte capetele de cerere accesorii divorţului ia act de acordul de mediere nr. ___ din __.07.2016. Definitivă pe divorţ.

Executorie în ceea ce priveşte exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirii locuinţei minorului, pensiei de întreţinere şi a programului de vizitare.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, pe acordul de mediere, cu depunerea cererii de recurs la aceeaşi instanţă.

Având în vedere şi disp. art. 928 alin. 4 Cod pr.civ. hotărârea definitivă pe divorţ se comunică autorităţilor prevăzute de lege. Pronunţată în şedinţă publică, azi, __.11.2016.
Document: Hotarâre 1__________.11.2016

Divort prin acord – incuviintare de catre instanta

Capetele de cerere accesorii in acest caz au fost cele privitoare la exercitarea autoritatii parintesti (in comun), stabilirea locuintei minorului, pensie de intretinere, program de legaturi personale cu parintele nerezident. Aceste aspecte au fost dezbatute in cadrul sedintelor de mediere, ajungandu-se prin intermediul mediatorului la o formula potrivita situatiei particulare a  parintilor si copilului in cauza.

Divort prin acord

In baza Codului Civil, divortul prin acordul sotilor poate fi pronuntat de catre instanta judecatoreasca indiferent de durata casatoriei si indiferent daca exista sau nu copii minori rezultati din casatorie.
La solutionarea cererilor accesorii divortului, referitoare la incredintarea copiilor minori, obligatia de intretinere si folosirea locuintei, instanta va tine seama si de interesele minorilor. In acest caz, instanta nu va stabili nici un fel de culpa a vreunuia dintre soti la desfacerea casatoriei.

Partajul unui imobil cu credit

Partajul unui imobil achizitionat prin credit (credit prima casa, credit ipotecar etc). Punand in balans activul (bunurile dobandite) si pasivul (creditele contractate), alaturi de contributia sotilor la avansul achitat si ratele platite in timpul casatoriei, se poate ajunge la o cote parti, prin intelegere amiabila pe parcursul procedurii de mediere.

Odata parcursa aceasta etapa, ramane de analizat si de decis in urma analizei factorilor, care dintre cei doi soti preia creditul si care este despagubit cu asa numita sulta. Modalitatea de plata a sultei este si ea cuprinsa in intelegerea scrisa in Birou de mediator, cuprinsa in Acordul de mediere la care se ajunge prin parcurgerea procedurii de mediere in ceea ce priveste divortul si partajul bunurilor comune detinute de cei doi soti in comun.

Dumneavoastra puteti stabili amiabil, prin procedura de mediere, cum se desfasoara partajul unui apartament achizitionat prin credit ipotecar. Ideal este sa va intelegi pe cale amiabila. Daca acest lucru nu este posibil, o actiune in justitie va stabili, in functie de interesele partilor, cine ramane proprietar, cine urmeaza a fi despagubit, cum se impart toate bunurile si toate datoriile. Recomandarea mea este sa gasiti intelepciunea de a rezolva impreuna aceasta situatie!

CONTACTATI MEDIATOR

Telefon: 0723-373-564

Adresa: Bulevardul Aviatorilor nr. 106 Sector 1 Bucuresti

Cum ajungeti la noi: Google Map

 

PROCEDURA MEDIATOR. MEDIERE FURT Proces penal incetat in urma incheierii unui Acord de mediere

mediere furt, mediator furt, medierea furtului, mediator Bucuresti, dosar furt mediere, dosar mediere furt
mediere furt, mediator furt, medierea furtului, mediator Bucuresti, dosar furt mediere, dosar mediere furt

Mediere furt – mediere infractiuni

Medierea conflictelor care implica infractiunea de furt au o pondere ridicata in activitatea de mediere in domeniul penal instrumentata la biroul nostru de mediere.

Cazurile care ajung la mediere sunt dintre cele mai diverse, de la cele in care exista un prejudiciul semnificativ de recuperat, de ordinul miilor si zecilor de mii de euro, la acele cazuri in care prejudiciul material este mai mic, putand fi reprezentat de un portofel cu banii de cumparaturi, un telefon, un obiect vestimentar sau chiar un portofel gol, in care se aflau doar acte (iar timpul dedicat obtinerii unor documente de identitate noi este pretios).

Mediere furt – recuperare prejudiciu, premisa ajungerii la o intelegere intre faptuitor si partea vatamata

Alteori, la momentul apelarii la mediere prejudiciul material este integral recuperat. De asemenea, furtul intelectual isi gaseste din ce in ce mai multe victime, in contextul evolutiei informatice actuale.

Infractiunea de furt si infractiunea de inselaciune sunt infractiuni care se comit cu o frecventa deosebit de mare, din cele mai vechi timpuri. In ultimii ani in Bucuresti infractiunile contra patrimoniului cum ar fi furtul din autoturisme, furtul de componente auto, furtul de pe proprietatea privata, furtul din buzunare, inselaciunile (metoda accidentul etc) si lovirile sau alte violente se situeaza printre cele mai frecvente infractiuni constatate de catre organele de politie.

Nu este de mirare ca, in aceasta situatie, solicitarile de mediere a infractiunilor de furt si de inselciune au o pondere deosebita in spectrul medierii in penal.

Cum s-a mediat un dosar de furt – caz practic

Proces penal incetat in urma incheierii  acordului de mediere  emis de Birou de Mediator, intervenit între inculpat şi persoana vătămată, Mediere furt.

În temeiul art. 396 alin. 1 şi 6 din C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g) din C. pr. pen. dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul, pentru infracţiunea de furt calificat, prev. de art. art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. a) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 din C. pen. (fapta comisă în data de 23.04.2016) – urmare a încheierii unui acord de mediere în condiţiile legii.

În baza art. 397 alin. 1 din C. pr. pen. rap. la art. 23 alin. 1 din C. pr. pen. ia act de încheierea acordului de mediere  emis de Birou de Mediator, cu privire la pretenţiile civile formulate de persoana vătămată.

Proces penal incetat in urma incheierii unui Acord de mediere intre inculpat si persoana vatamata, atat pe latura penala cat si pe latura civila.

mediere furt 

incetare-proces-penal

 

Mediere furt – medierea in cazul anumitor infractiuni, indicat a fi realizata pana la citirea actului de sesizare a instantei. Pentru a avea efecte in latura penala a infractiunii, momentul pana la care se poate incheia un Acord de mediere intr-un dosar penal de furt este pana la citirea actului de sesizare a instantei.

Asadar se poate incheia un acord de mediere avand ca obiect solutionarea amiabila intre faptuitor si victima, cu efecte in inlaturarea raspunderii penale, pe tot parcursul anchetei, a urmaririi penale, pe parcursul procedurii de camera preliminara si chiar si in faza de fond a dosarului penal ajuns in instanta, cu conditia ca Acordul de mediere se fie incheiat pana la citirea actului de sesizare a instantei ( vezi decizia CCR aici).

Mediere furt. Furtul este definit la Art. 228 in Codul penal astfel:

(1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtamantul acestuia, in scopul de a si-l insusi pe nedrept, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Fapta constituie furt si daca bunul apartine in intregime sau in parte faptuitorului, dar in momentul savarsirii acel bun se gasea in posesia sau detentia legitima a altei persoane.
(3) Se considera bunuri mobile si inscrisurile, energia electrica, precum si orice alt fel de energie care are valoare economica.

Mediere furt – daune morale oferite prin procedura de mediere, ducand la incheierea unei intelegeri intre partea vatamata si inculpat, avand ca rezultat INCETAREA PROCESULUI PENAL

Furtul calificat -mediere furt-  isi gaseste definitia la Art. 229 astfel:

(1) Furtul savarsit in urmatoarele imprejurari:
a) intr-un mijloc de transport în comun;
b) in timpul noptii;
c) de o persoana mascata, deghizata sau travestita;
d) prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase;
e) prin scoaterea din functiune a sistemului de alarma ori de supraveghere,
se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Daca furtul a fost savarsit in urmatoarele imprejurari:
a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
c) de o persoana avand asupra sa o arma,
pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a) titei, gazolina, condensat, etan lichid, benzina, motorina, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisterna;
b) componente ale sistemelor de irigatii;
c) componente ale retelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare in caz de incendiu sau alte situatii de urgenta publica;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de interventie la incendiu, la accidente de cale ferata, rutiere, navale sau aeriene ori in caz de dezastru;
f) instalatii de siguranta si dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian si componente ale acestora, precum si componente ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin insusirea carora se pune in pericol siguranta traficului si a persoanelor pe drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente si instalatii de telecomunicatii, radiocomunicatii, precum si componente de comunicatii,
se pedepseste cu inchisoarea de la 3 la 10 ani.

Mediere furt

Pentru persoanele lipsite de capacitatea de exercițiu, împăcarea se face doar prin reprezentanții lor legali, iar persoanele cu capacitate restrânsă se pot împăca cu încuviințarea persoanelor prevăzute de către lege. În cazul persoanei juridice, împăcarea se va realiza de către reprezentantul său legal sau convențional sau de către persoana desemnată în locul acestuia. Impăcarea intervenită între persoana juridică ce a săvârșit infracțiunea și persoana vătămată nu produce efecte față de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiași fapte.

A greși e omenește, a ierta e… Dumnezeieste

Daca sunteti faptuitor, invinuit, inculpat sau victima, parte vatamata, persoana vatamata intr-un dosar de furt, apelati la mediere ca solutie alternativa instantei de judecata in vederea stingerii conflictului.

Mediere furt- partea vatamata poate recupera prejudiciul si obtine despagubiri pe latura morala iar faptuitorul are sansa de a realiza consecintele faptelor sale si de a ajunge la o intelegere pentru a evita aplicarea politicii statale de justitie retributiva.

Victima poate recupera prejudiciul, faptuitorul poate ajunge la o intelegere cu persoana vatamata pentru a se rentunta la atragerea raspunderii penale pentru fapta de furt. Medierea se  poate finaliza cu o intelegere, caz in care se se va intocmi un Acord de mediere

Mediere furt, mediere dosar penal, mediere penal, mediere dosar furt, mediere dosar inselaciune, mediere furt simplu, mediere furt calificat.

mediere furt

UNUL DIN NUMEROASELE CAZURI SOLUTIONATE

LA BIROUL NOSTRU DE MEDIERE

LINK 

CONTACTATI MEDIATOR

Telefon: 0723-373-564

Adresa: Bulevardul Aviatorilor nr. 106 Sector 1 Bucuresti