mediere autoritate parinteasca, custodia comuna, autoritatea parinteasca comuna
custodia comuna, autoritatea parinteasca comuna

Mediere autoritate parinteasca comuna

“Sotii divorteaza unul de celalalt, nu si de copii.”

Viziunea asupra drepturilor egale pe care le au oamenii in societatea actuala, cu atat mai mult in legatura cu relatiile de familie si anume legaturile cu copiii lor, a dus la dezbaterea si adoptarea de catre Adunarea Parlamentara a  Consiliului Europei a Rezolutiei 2079 privind Egalitatea si autoritatea parinteasca comuna – rolul tatilor.

Subiecte sensibile precum medierea conflictelor privind modalitatea de exercitare a custodiei si domiciliul alternant (custodia comuna fizica) au fost atinse la punctul 5.9 in care Adunarea Parlamentara solicită Statelor membre ale Consiliului Europei sa incurajeze si, după caz, sa stimuleze medierea in cadrul procedurilor judiciare care privesc cazuri de familie ce implică copii, in special prin instituirea unei sesiuni de informare obligatorii dispuse de instanta judecatoreasca in scopul de a-i face pe parinti sa inteleaga ca resedinta alternanta poate fi o optiune potrivita ce serveste interesul superior al copilului, si astfel ei sa colaboreze pentru a obtine o astfel de solutie, prin asigurarea faptului ca mediatorii sunt instruiti in mod adecvat și prin incurajarea cooperarii multidisciplinare bazata pe ”modelul Cochem”.

Modelul Cochem (din care s-a inspirat si modelul californian) deriva din faimosul caz din anul 1979 al unei familii cu doi copii minori, caz aflat pe rolul tribunalului Cochem-Zell Family Court din Germania. La acea vreme  codul civil german prevedea ca autoritatea parinteasca se atribuie doar unuia dintre parinti. Parintii copiilor au solicitat expres sa isi manifeste in mod egal autoritatea parinteasca astfel ca, neexistand prevedere legala in acest sens, judecatorul Jurgen Rudolph a trimis cazul spre examinare constitutionala (exceptie) la Curtea Constitutionala Federala. Prevederea privind custodia unica a fost  declarata neconstitutionala de catre Curte, astfel facandu-si aparitia custodia comuna, prezenta deja in Franta si Danemarca la acea vreme.

Grupul de lucru Cochem, constituit in urma remarcabilei schimbari intervenite in abordarea custodiei, a elaborat un set de reguli pentru litiganti prin care parintii erau  indrumati apriori catre consilieri si mediatori (ale caror servicii erau puse la dispozitie de catre instante) pentru a ii ghida in relatia cu copiii lor, in iminenta separatiei cuplurilor. 

Revenind la Rezolutia 2079, aceasta a fost tradusa in limba romana de catre judecatorul Cristi Danilet si poate fi consultata aici, iar raportul care a stat la baza rezolutiei a fost tradus in limba romana de catre colectivul ARPCC, putand fi analizat aici.

Judecatorul Cristi Danilet atrage atentia pe blogul domniei sale ca este necesar pentru toti cei implicati sa aprofundeze faptul ca noua institutie a autoritatii parintesti comune cu privire la copil reprezinta cu totul altceva decat fosta institutie a incredintarii minorului. Astfel este nevoie de o mai larga deschidere a magistratior si a avocatilor catre o practica in concordanta cu noul Cod Civil, in care modalitatea de acordare a domiciliului copilului si a intervalului de timp petrecut cu copilul sa fie echilibrate in raport cu fiecare situatie particulara.

„Autoritatea parinteasca comunna este o noţiune nou introdusă în dreptul nostru de Codul civil, care înlocuieşte noţiunea de încredinţare spre creştere şi educare a copilului, prevăzută de Codul familiei şi defineşte ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Potrivit art. 397 C. civ.: „după divorţ autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel”. Aşadar, regula constă în exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, în cazul părinţilor separaţi aceasta presupunând luarea în comun a hotărârilor importante care privesc creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului.

Este tendinţa care se manifestă în foarte multe sisteme de drept din Europa şi nu numai, pentru a veni în întâmpinarea interesului copilului de a fi crescut, îngrijit, ocrotit de ambii părinţi. Şi, pentru că fosta încredinţare spre creştere şi educare a copilului constituia o atribuire a drepturilor şi obligaţiilor părinteşti doar în favoarea unuia dintre părinţi, întrucât cel căruia copilul nu îi era încredinţat nu putea decât să vegheze la modul în care celălalt părinte îl creşte şi îl educă pe copil, legiuitorul a înlocuit această noţiune de „încredinţare spre creştere şi educare a copilului către unul dintre părinţi” cu noţiunile de „exerciţiu al autorităţii părinteşti” şi „stabilirea locuinţei copilului”.

Autoritatea părintească se poate analiza din două perspective: o dată ca o capacitate de folosinţă, i-aş spune, a drepturilor şi obligaţiilor părinteşti, pentru că ea se dobândeşte odată cu stabilirea filiaţiei faţă de un copil a unei persoane şi subzistă până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu a copilului respectiv, iar pe de altă parte, ca o capacitate de exerciţiu a drepturilor şi obligaţiilor părinteşti, cu privire la care instanţa dispune de câte ori este sesizată în acest sens, în cadrul procesului de divorţ al părinţilor sau pe cale separată.

De regulă, exerciţiul autorităţii părinteşti de către ambii părinţi este cel care face obiectul contestaţiei în cadrul procesului de divorţ. mediere autoritate parinteasca

Regula pe care legea o instituie este exercitarea de către ambii părinţi, în comun, a autorităţii părinteşti. Autoritatea parinteasca comuna înseamnă că deciziile importante cu privire la copil trebuie luate în comun, prin acordul intervenit în urma consultării, de către ambii părinţi, iar nu − aşa cum mai cred unii justiţiabili − îngrijirea zilnică a copilului de către ambii părinţi. Îngrijirea zilnică a copilului şi deciziile privind viaţa sa curentă aparţin părintelui la care este stabilită locuinţa copilului. mediere autoritate parinteasca

Stabilirea locuinţei copilului la unul dintre părinţi nu se rezumă la obligarea acestuia de a-i oferi copilului o cameră în care să locuiască, ci în a-l găzdui şi îngriji. În dreptul francez, stabilirea locuinţei copilului se referă la un „droit d’hebergement”, care înseamnă drept de găzduire a copilului, cu tot ce presupune aceasta.

Mediere autoritate parinteasca  – comuna – motiv de disputa si de mediere

Pot fi numeroase aspecte ce privesc exerciţiul comun al autorităţii părinteşti asupra cărora părinţii să nu se înţeleagă şi să apeleze la instanţa de tutelă. De exemplu, stabilirea instituţiei de învăţământ pe care să o urmeze copilul poate fi un motiv de neînţelegere între părinţi, în acest caz unul dintre aceştia putând să sesizeze instanţa pentru a decide.

-mediere autoritate parinteasca-

În alte sisteme de drept, cum ar fi cel german sau cel belgian, instanţa are posibilitatea de a scinda exerciţiul autorităţii părinteşti şi de a atribui unuia dintre părinţi exerciţiul autorităţii părinteşti cu privire la învăţătura copilului, pentru celelalte aspecte urmând să ia deciziile importante împreună. În sistemul dreptului românesc însă, o astfel de scindare a exerciţiului autorităţii părinteşti nu este posibilă, instanţa trebuind să decidă la ce instituţie de învăţământ va fi înscris copilul.” – extras din lucrarea Efectele divortului cu privire la raporturile dintre soti precum si dintre parinti si copiii lor minori,  Judecator Cristiana Mihaela Craciunescu INM 

Stabilirea prin mediere a modalitatii prin care se exercita autoritatea parinteasca comuna, un drept deopotriva al fiecaruia dintre parinti si al copilului/copiilor acestora, reprezinta in opinia specialistilor un adevarat castig pe termen lung al tuturor, iar ajutorul oferit de legislatie in vederea mentinerii si strangerii legaturilor parintesti –  chiar daca legatura de cuplu nu mai exista – este cruciala in dezvoltarea ulterioara a copilului ai carui parinti au ales sa nu mai fie impreuna.

mediere autoritate parinteasca

CONTACTATI MEDIATOR BUCURESTI

Telefon: 0723-373-564